Ziua Siguranței pe Internet la cea de-a XX–a ediție
7 februarie 2023, Chișinău – Ziua Internațională a Siguranței pe Internet este la cea de-a XX-a ediție și este marcată la nivel global, în circa 200 de state. Scopul fiind de a promova necesitatea conștientizării de către utilizatori a principalelor vulnerabilitățile din mediul online și a principalelor modalități de protecției. Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) se alătură campaniei internaționale de informare privind importanța siguranței în mediul online pentru a ajuta utilizatorii să adopte un stil de viață digital cu încredere și să utilizeze serviciile digitale în siguranță.
Evenimentele organizate de-a lungul anilor, constau în acțiuni de informare și educație, menite să ofere bune practici de securitate cibernetică pentru crearea unui internet sigur, prin utilizarea responsabilă a telefoanelor mobile și a tehnologiilor digitale.
Astfel, pentru a promova siguranța online, în special pe rețelele de socializare, STISC Vă îndeamnă să revizuiți cele mai importante recomandări de securitate cibernetică:
- Evitați să deschideți atașamente și link-uri spam primite pe email, prin SMS, prin intermediul platformelor de tip chat (WhatsApp, Signal, Telegram etc.), sau alte surse necunoscute prin intermediul comunicărilor de pe social media, acestea vă pot redirecționa pe site-uri malițioase.
- Creați parole puternice diferite pentru fiecare cont. Utilizați un generator de parole. Modificați periodic parolele pentru fiecare din conturile folosite.
- Activați autentificarea cu doi factori pentru conturile și sistemele dvs. și utilizați parole unice și sigure pentru fiecare cont.
- Atenție! Nici o companie, instituție bancară nu vă va solicita niciodată informații personale, coduri de securitate, parole sau informații despre cardul bancar prin e-mail, sau prin platformele de comunicare online/ pe rețelele sociale.
- Familiarizați-vă cu indicii de recunoaștere a unui profil fals, prin analizarea numelui contului, adresei profilului, pictograma de cont verificat (insigna albastră sau bifa verde), istoricul contului și cronologia postărilor, numărul de urmăritori, etc. Profilul fals poate schimba o singură literă, poate adăuga cifre, comparativ cu cel autentic. O serie de numere în nume poate fi un indiciu al unui cont fals.
- Recunoașteți mesajele false, acestea conțin greșeli gramaticale sau de exprimare. Verificați autenticitatea mesajului înainte de a efectua transferuri de bani, chiar dacă solicitarea e urgentă.
- Evitați accesarea ofertelor, promoțiilor suspecte și verificați existența acestora pe site-ul oficial al companiei/instituțiilor/organizațiilor. Ofertele false, de obicei, sunt prezentate prea frumos ca să fie adevărate.
- Site-ul pe care urmează să introduci datele cardului pentru efectuarea unei plăți online trebuie să fie securizat, adică linkul începe cu https; Nu introduceți codul PIN pe internet și nu-l divulgați nimănui.
- Persoanelor din mediul online nu le oferiți informații privind datele personale sau de autentificare la conturi (username, parola, cod suplimentar de autentificare sau cod de back-up, codul personal, datele bancare, nr. cardului și CVV, adresa de domiciliu, nr de telefon, emailul, fotografii personale).
- Faceți copii de rezervă ale datelor importante (fișiere, documente, poze etc.), utilizați soluțiile online de păstrare a informațiilor (cloud sau servicii de back-up), dar și fizice (stick USB, harduri externe etc.).
- Mențineți browser-ul mereu actualizat și aplicați corecții de securitate.
- Instalați cele mai noi update-uri pentru sistemul de operare și actualizați toate aplicațiile.
- Descărcați aplicații din surse oficiale.
- Evitați conectarea la Hotspot-uri și WI-Fi necunoscute, accesibile public. Acestea nu oferă siguranță, pot expune traficul și detaliile dvs. private de conectare.