Mergi la conţinutul principal
Vă rugăm, aşteptaţi...
„Hai acasă de Crăciun și ia-ți semnătura electronică!”

STISC: „Hai acasă de Crăciun și ia-ți semnătura electronică!”

7 decembrie 2023 - În cadrul campaniei lansată de Guvern, „Hai acasă de Crăciun”,  Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică vă îndeamnă să achiziționați semnătura electronică, în perioada vacanței și să  beneficiați de servicii publice electronice în mod rapid și din orice locație. 

De ce e bine să îți faci semnătura electronică?

E sigur: Software-ul de semnătură electronică permite semnarea rapidă și ușoară a documentelor – într-un proces 100% digital și 100% conform legal. Potrivit pentru fiecare, persoană fizică sau juridică. Semnăturile electronice realizate cu ajutorul instrumentelor furnizate de STISC sunt de încredere, garantează originalitatea, integritatea și incontestabilitatea informațiilor semnate.

E rentabil: semnarea electronică a unui document este la fel de rapidă ca și semnarea pe hârtie, dar economisești timp mai ales în manipularea documentului: toate procesele pot fi gestionate mai ușor atunci când documentele nu trebuie tipărite și depuse pe hârtie. Semnătura electronică este o metodă eficientă atunci când documentele trebuie să fie partajate peste hotare. 

E eficient: puteți comanda online și beneficia de servicii publice electronice. Portalul serviciilor publice (servicii.gov.md) este ghișeul virtual unde putem accesa și obține online, simplu, comod și mai ieftin serviciile publice, în funcție de necesități. Timpul este prețios În loc să pierzi timp prețios pe drumuri la instituții, acum poți accesa serviciile necesare în doar câteva clickuri.

E mai puțină hârtie – o alegere ecologică.  Un document semnat electronic este, de asemenea, procesat electronic, nu este necesară stocarea fizică a acestuia. Pot fi utilizate diverse soluții electronice de spațiu de lucru pentru a se asigura că documentul poate fi stocat în siguranță pentru o perioadă lungă de timp.  

Cum cereți o semnătură electronică? Vezi aici: https://semnatura.md/ 

Hai acasă de Crăciun și vezi cât e de ușor să ai acces la serviciile publice dacă deții semnătura electronică.  

Semnează electronic și bucură-te de vacanță!