Mergi la conţinutul principal
Vă rugăm, aşteptaţi...
Delegație din Republica Moldova a participat la cursul de instruire 'Security Operations Center as a template' în Grecia

Delegație din Republica Moldova a participat la cursul de instruire 'Security Operations Center as a template' în Grecia

În perioada 1-5 iulie curent, o delegație din Republica Moldova, compusă din experți din sectoarele financiar, energetic, apărare națională și guvernamental, a participat la un curs de instruire și certificare privind activitatea Centrelor de Operațiuni de Securitate (SOC - Security Operations Center as a template) în Atena, Grecia.

Evenimentul, care a reunit specialiști în securitate cibernetică din Europa, a oferit un cadru pentru schimbul de cunoștințe și practici avansate în domeniul operațiunilor de securitate cibernetică. Participanții au beneficiat de sesiuni intensive de formare, concentrate pe dezvoltarea și implementarea Security Operations Center (SOC), componentă esențială pentru protecția infrastructurilor critice și a datelor sensibile.

Programul cursului a cuprins atât prezentări teoretice, cât și exerciții practice, abordând aspecte precum monitorizarea continuă a securității, detectarea și răspunsul la incidente, managementul vulnerabilităților și utilizarea instrumentelor pentru identificarea și contracararea amenințărilor cibernetice.

Conform agendei cursului, Directorul Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC), domnul Alexandru Corețchi, a susținut o prezentare detaliată cu tema "Apărarea cibernetică în Moldova, situația actuală și planurile de viitor". În cadrul prezentării sale, domnul Corețchi a oferit o analiză cuprinzătoare a stării actuale a apărării cibernetice în Republica Moldova, evidențiind progresele realizate și provocările existente. Prezentarea a acoperit aspecte esențiale precum cadrul instituțional, reglementările și politicile în vigoare, colaborarea internațională pentru consolidarea capacităților de apărare cibernetică, precum și inițiativele educaționale în domeniu.

Domnul Corețchi a declarat: "STISC rămâne dedicat consolidării securității cibernetice și adoptării celor mai avansate practici și tehnologii pentru protejarea informațiilor și sistemelor critice din Republica Moldova și asigurarea unui mediu digital sigur. Participarea la astfel de cursuri de instruire internaționale reprezintă un pas important în atingerea acestui obiectiv. Cunoștințele și experiențele dobândite vor fortifica capacitățile STISC și ale altor structuri, în vederea sporirii securității cibernetice la nivel național. Privim cu optimism spre colaborarea noastră continuă pentru a construi o comunitate solidă de experți în securitate cibernetică."

Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică a fost reprezentat la acest curs de experți din cadrul Direcției de Securitate Cibernetică. Din componența delegației a făcut parte și domnul Mihai Lupașcu, directorul Agenției de Securitate Cibernetică.

STISC exprimă gratitudine partenerilor strategici - Academia de e-Guvernare a Estoniei (eGA), Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova și Oficiul de Legătură NATO în Moldova (NATO Liaison Office in Moldova) - pentru sprijinul acordat în facilitarea participării delegației din Moldova la acest curs de instruire în domeniul gestionării și operării Centrelor de Operațiuni de Securitate. Această participare contribuie semnificativ la consolidarea capacității organizațiilor din diverse domenii de a face față amenințărilor cibernetice contemporane.

Evenimentul a fost organizat de Colegiul European de Securitate și Apărare (ESDC) în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe al Greciei, Ministerul Apărării din Țările de Jos și Solvay Lifelong Learning din Belgia, beneficiind de suportul Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA), Direcției de Apărare Cibernetică a Greciei și Ministerului Guvernării Digitale din Grecia.