STISC a participat în cadrul workshop-ul online „Un Model de Avertizare Timpurie a Războiului Hibrid: Spre un mecanism de avertizare timpurie pentru Republica Moldova”
La 25 Martie, IP STISC a participat alături de actorii naționali și organizațiile societății civile în cadrul workshop-ul online „Un Model de Avertizare Timpurie a Războiului Hibrid: Spre un mecanism de avertizare timpurie pentru Republica Moldova”, proiect susținut de Oficiul Ambasadei Olandei în Republica Moldova.
„Înțelegerea confruntărilor vechi și noi e necesară pentru crearea instituțiilor reziliente la nivel național și asigurarea acestora cu capacitatea de a vedea și reacționa la timp.” a menționat în cadrul sesiunii de deschidere ANA REVENCO, Consilier al Președintelui Republicii Moldova, Secretar al Consiliului Suprem de Securitate.
Întâlnirea a avut drept scop descrierea mecanismului de avertizare timpurie a amenințărilor hibride, elaborat de către expertului principal al proiectului, Dumitru Mînzărari, analist asociat IPRE „Proiectarea și implementarea unui mecanism de avertizare timpurie reprezintă un teren nou pentru Republica Moldova. Una dintre cele mai mari valori ale acestui exercițiu este mărimea și calitatea datelor. Datele sunt activul care permite luarea de decizii eficiente, ceea ce este și mai mult critice pentru țările cu resurse limitate, precum Moldova ” a menționat acesta.
În cadrul workshop-ului au fost prezenți și experți regionali precum Iulian Chifu, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning România, care a salutat eforturile Republicii Moldova în dezvoltarea mecanismelor de prevenție a amenințărilor hibride, venind totodată cu o serie de recomandări și sugestii la subiect și s-a arătat deschis colaborărilor ulterioare cu țara noastră, în scopul asigurării unei securității regionale de durată.
„Evenimentul dat a oferit oportunitatea de a face schimb de opinii între organizațiile societății civile și actorii de importanță națională cu privire la situația amenințărilor hibride din Republic Moldova, care este un domeniu de cercetare de mare actualitate şi importanță teoretico-practică, în special în contextul actual. Mă bucură faptul că tot mai multe evenimente dedicate securității naționale acordă importanță inclusiv tehnologiilor și securității informaționale, întrucât suntem în plin proces de evoluție spre o guvernare electronică națională .
Dialogul a fost cu certitudine unul productiv și a reiterat importanța stabilirii conceptului național în prevenția, reacția și contracararea unui eventual război hibrid. ”, a menționat Directorul Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, dl Serghei Popovici.