Mergi la conţinutul principal
Vă rugăm, aşteptaţi...
dezinformare

Atenție, dezinformare!

Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) respinge categoric informațiile false care circulă în spațiul public, în special prin intermediul unor canale neoficiale și rețele de tip fake news, referitoare la o presupusă scurgere de date pe site-ul compensatii.gov.md.

Dezinformarea care circulă online reprezintă o încercare evidentă de manipulare și inducere în eroare a opiniei publice. Acest tip de dezinformare are ca scop afectarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și compromiterea eforturilor depuse pentru consolidarea securității cibernetice în Republica Moldova.

Facem apel la cetățeni să consulte exclusiv sursele oficiale și să evite diseminarea unor materiale neverificate.

STISC colaborează cu autoritățile competente pentru identificarea și sancționarea celor implicați în crearea și distribuirea acestor falsuri.

Pentru informații verificate, vă rugăm să urmăriți canalele oficiale STISC.